Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Daneți, județul Dolj, a ajuns la spital, marți, în urma unui accident rutier petrecut pe strada Rîului din Craiova.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, a menționat că autoturismul condus de către tânăr, pe strada Rîului, la intersecţia cu strada Târgului, a intrat în coliziune cu o mașină care circula din sens opus, la volan fiind un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Craiova.
În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-o altă mașină, condusă de un bărbat în vârstă de 59 de ani din Craiova.
„În urma evenimentului rutier, tânărul de 25 de de ni, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştient şi cooperant. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Sadoveanu.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.
CITEȘTE ȘI: FOTO | IMPACT între un TIR şi un autoturism, în Gorj. O persoană a murit












