Trei persoane din Dolj au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc, precum și pentru comercializarea de substanțe psihoactive pe raza judeţului, în urma unei anchete derulate de poliția și procurorii DIICOT Craiova.
Potrivit uni comunicat remis de IPJ Dolj, este vorba despre trei persoane în vârstă de 25, 32 și 40 de ani, cercetate pentru trafic intern de droguri de risc, în formă continuată.
Citeşte şi: Datele barajelor din Cupa României Betano, anunțate de FRF
„În sarcina persoanei în vârstă de 40 de ani, a fost reținută și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată.
Din materialul probator administrat a reieșit că, în perioada ianuarie 2023 – decembrie 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, persoana de 40 de ani, ar fi procurat, oferit și vândut droguri de risc (canabis), mare risc (cocaină și MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (MDMB-INACA), către consumatori din județul Dolj.
De asemenea, din cercetările efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2024, alte două persoane ar fi procurat, depozitat și comercializat droguri de risc (canabis), cu sume cuprinse între 50 și 70 de lei pentru un gram”, transmite IPJ Dolj.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate diferite cantități de substanță vegetală, obiecte purtând urme de substanță, cântare de precizie, plicuri tip ziplock, precum și alte mijloace de probă.
Cei trei au fost arestaţi preventiv pentr 30 de zile.
„Ieri, 19 decembrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanelor în cauză, pentru 24 de ore, iar astăzi, 20 decembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj”, transmite IPJ Olt.











