AcasăACTUALTrei tineri arestaţi după ce au tâlhărit doi adolescenţi într-un parc, sub...

Trei tineri arestaţi după ce au tâlhărit doi adolescenţi într-un parc, sub ameninţarea cuţitului

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trei tineri, care au tâlhărit o fată şi un băiat de 17 ani în Parcul Tineretului din Bucureşti, au fost arestaţi pentru 30 de zile. Adolescenții au fost amenințați cu un cuțit și li s-au sustras două telefoane mobile şi un ceas, prejudiciul fiind estimat la 10.000 de lei.

„La data de 8 noiembrie 2023, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie – Biroul de Investigaţii Criminale, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie calificată, prejudiciul fiind de aproximativ 10.000 de lei”, anunţă, vineri dimineaţă, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, în 2 noiembrie 2023, în jurul orei 20.10, Secţia 14 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către două persoane, cu privire la faptul că trei tineri le-ar fi agresat fizic şi le-ar fi ameninţat cu un obiect tăietor-înţepător, în timp ce se aflau într-un parc din Sectorul 4, iar ulterior le-ar fi deposedat de două telefoane mobile, un ceas şi o sumă de bani.

„Cazul a fost preluat de către poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale – Secţia 14 Poliţie, iar în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani. Astfel, în urma percheziţiilor domiciliare au fost depistaţi cei în cauză şi conduşi la sediul subunităţii, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au reuşit să recupereze cele două telefoane mobile sustrase de bănuiţi, pe care aceştia le-au vândut imediat după săvârşirea faptei.

„Cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior, magistraţii au dispus faţă de aceştia măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, mai anunţă Poliţia Capitalei.

Suspecţii au furat un telefon Samsung S21 şi un Iphone 13, dar şi un ceas Samsung Galaxy watch 4.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri