Consiliul Local al Municipiului Constanța a aprobat, marţi, proiectul inițiat de primarul Vergil Chițac pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța aprobat prin HCL nr. 123/2021.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 24 de voturi pentru.
Astfel, nu vom mai plăti parcarea între orele 19.00 și 9.00, până la 31 decembrie a.c. Suspendarea este valabilă și pentru Constanța și pentru Mamaia, scrie focuspress.ro.
Hotărârea va produce efecte de la data aducerii la cunoștință publică, deci cel mai probabil de la sfârșitul acestei săptămâni. Astfel, suspendarea plății intră în vigoare după ce hotărârea va fi publicată pe site-ul Primăriei Constanța.
CITEŞTE ŞI: VIDEO | Incendiu de PROPORŢII, pe centura Severinului. Zeci de pompieri intervin












