AcasăACTUALUn bărbat, care făcut închisoare pentru că şi-a ucis mama, a comis...

Un bărbat, care făcut închisoare pentru că şi-a ucis mama, a comis o altă crimă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, condamnat în trecut pentru că și-a ucis mama, a omorât acum și un vecin de bloc. Agresorul a recurs la acest gest pentru că victima întârziase să îi înapoieze o datorie de 2.000 de lei.

Victima, un bărbat de 60 de ani, a fost găsită decedată de către frate care a și alertat autoritățile. Crima s-a petrecut duminică dimineață, într-un bloc de garsoniere din cartierul ploieștean Mihai Bravu.

Victima și agresorul se cunoșteau, fuseseră în trecut vecini de bloc, și se aflau în plin scandal din cauza unei datorii neachitate la termen.

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, bărbatul găsit mort a fost înjunghiat pentru că nu-i restituise criminalului suma de 2000 de lei, bani pe care acesta din urmă îi dăduse cu împrumut pentru o scurtă perioadă.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

Suspectul are antecedente penale. În anul 1997 și-a ucis mama, pentru această faptă fiind condamnat la 25 de ani de închisoare. În 2014 a fost liberat condiționat din închisoare.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri