AcasăPOLITICĂUn deputat PSD asigură de reintroducerea voucherelor de vacanţă

Un deputat PSD asigură de reintroducerea voucherelor de vacanţă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Deputatul PSD Olt, Marius Iancu, susţine că voucherele de vacanţă vor fi reintroduse, ca măsură pentru sprijinirea sectorului Horeca.

Parlamentarul social-democrat spune că această măsură nu este un moft, ci o investiţie pe termen mediu şi lung.

„Este atât de greu să ne mai gândim la vacanțe și relaxare, în această perioadă grea, dar nu trebuie să uităm că avem nevoie și de aceste lucruri tocmai pentru a trece cu bine peste toate! De aceea, PSD susține, la negocierile cu PNL, și reintroducerea voucherelor de vacanță și sprijinirea Horeca. Cîțu și PNL trebuie să înțeleagă că această măsură nu este o cheltuiala sau un moft, ci o investiție pe termen mediu și lung de care România are nevoie pentru a atinge potențialul turistic. Și PSD a demonstrat că se poate!”, a declarat Marius Iancu.

Potrivit deputatului, în 2018, sectorul Horeca a crescut cu 15 miliarde lei, datorita voucherelor de vacanță, iar pe litoralul românesc, încasările au crescut cu 25%.

Peste 3.000 de structuri de cazare s-au autorizat în perioada 2018-2019, ceea ce a însemnat venituri în plus la buget.

„Fiecare leu investit în voucherele de vacanță generează 0,51 lei la PIB, iar la fiecare 64.359 lei direcționați pentru voucherele de vacanță se creează și se menține un loc de muncă! Pentru angajați, voucherele de vacanță înseamnă creșterea veniturilor și a nivelului de trai, creșterea calității vieții prin diversificarea bugetului de consum, sănătate fizică și psihica și creșterea productivității muncii. Pentru angajatori, voucherele de vacanță asigură reducerea costului forței de muncă, îmbunătățirea productivității muncii, creșterea motivării și loialității angajaților. Deci cu toții, de la angajat, angajator, patroni de hoteluri, pensiuni și restaurante până la Guvern, au de câștigat și toată lumea este mai fericită cu un plus de numai 1.450 lei pe an, cât este valoarea voucherelor de vacanță!”, a conchis Marius Iancu.

CITEŞTE ŞI: Voucherele de vacanță ar putea reveni de anul viitor. Este EXCLUS litoralul

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri