AcasăLIFEUn nou pas în restaurarea Conacului Neamţu din Olt

Un nou pas în restaurarea Conacului Neamţu din Olt

spot_img
spot_img
- Advertisement -

A fost finalizată restaurarea beciului conacului Neamţu din Pîrşcoveni, monument istoric.

Spaţiu a fost transformată în zonă de activităţi educaţionale.

„Anunțăm cu bucurie încheierea lucrărilor începute în această primăvară pentru restaurarea beciului conacului Neamțu. Avem, astfel, un spaţiu ofertant în care putem desfăşura activităţi la interior cu copiii. Urmează etapa importantă a consolidării şi tencuirii la interior, la nivelul parterului.

Alături de noi în acest îndelungat proces de restaurare este UiPath Foundation, fundaţie-partener activ implicată în oferirea de suport şi activități educaționale pentru comunităţile de copii vulnerabile din Conacului Neamţu din Olari, Olt”, transmit reprezentanţii asociaţiei Pro Patrimoniu.

Conacul Neamțu din Olari, județul Olt, reprezentativ pentru arhitectura din Oltenia, are o configurație arhitecturală realizată între anii 1920-1935 de către arhitectul Constantin Iotzu, sub influența stilului neoromânesc.

După ce a fost preluat de comunişti, în primii ani ai regimului, a fost transformat în sediu de Cooperativă Agricolă de Producţie (CAP).

Conacul a fost donat Fundației Pro Patrimonio în 2016, într-o stare de degradare avansată și a trecut printr-o etapă de igienizare și conservare parțială.

Restaurarea a început în 2018 şi continuă şi astăzi, cu ajutorul unor donații și al voluntarilor, care vin la conac să muncească, unii dintre ei chiar din străinătate.

Istoria locului

Conacul de la Olari a fost cumpărat de Constantin C. Neamţu de la un grec, în 1901, restaurându-l în anii ’20 sub directa supraveghere a arhitecţilor Ion Mincu şi Nicolae Iotzu.

Constantin C. Neamţu a fost director al Băncii Comerţului din Craiova şi a luptat în Războiul Balcanic şi în Primul Război Mondial, la care a participat sub comanda mareşalului Averescu.

Conacul de la Olari a reprezentat leagănul copilăriei lui Şerban Neamţu, care şi-a petrecut acolo toate vacanţele până în 1948, când imobilul a fost naţionalizat de regimul comunist.

El a fost unicul urmaş al familiei, rămas în viaţă după 1989. Şerban Neamţu a hotărât să doneze conacul fundaţiei Pro Patrimonio, salvându-l astfel de la pieire. El a decedat în urmă cu câţiva ani.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri