Un nou scandal a izbucnit, noaptea trecută la Craiova, de această dată pe strada 1 Decembrie 1918.
Potrivit poliţiştilor, este vorba despre un conflict între doi fraţi. Oamenii legii spun că, în timp ce se aflau la domiciliul comun și pe fondul unui conflict spontan, un tânăr de 22 de ani l-ar fi lovit pe fratele său, de 29 de ani cu un obiect ascuțit-înțepător, provocându-i acestuia o rană superficială.
Bărbatul de 29 de ani a fost preluat de un echipaj smurd și condus la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu”, transmite IPJ Dolj.












