AcasăPOLITICĂUn nou subprefect a depus jurământul

Un nou subprefect a depus jurământul

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Claudiu Cristian Bîrsan a depus, vineri, jurământul, la învestirea în funcţia de subprefect al judeţului Sălaj, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sistem videoconferinţă.

Potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Sălaj, la ceremonie au participat conducerea instituţiei, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Aneta Matei, relatează agerpres.ro.

„Domnule subprefect Bârsan, vă felicit pentru învestirea în noua funcţie. Dumneavoastră aveţi o vastă experienţă administrativă, aşa că am convingerea că vă veţi adapta rapid problematicii Instituţiei Prefectului. De asemenea, am convingerea că veţi face o echipă foarte bună cu domnul prefect Dari Toma şi cu domnul subprefect Florin Florian. (…) Dacă veţi respecta ce aţi jurat astăzi, respectiv că veţi face tot ce stă în puterea şi priceperea dumneavoastră, cu bună-credinţă, pentru binele locuitorilor judeţului Sălaj, atunci din partea noastră nu există nicio grijă. Aveţi toată deschiderea noastră pentru colaborare”, a precizat, la festivitatea de vineri, secretarul de stat Aneta Matei.

Prefectul Dari Toma şi-a exprimat, la rândul său, convingerea că va avea o bună colaborare cu Claudiu Bîrsan, subliniind faptul că experienţa acestuia în domeniul administraţiei publice va fi foarte utilă în contextul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din acest an.

Jurist de profesie, Claudiu Cristian Bîrsan a mai ocupat funcţia de subprefect al judeţului Sălaj în perioada martie 2009 – iunie 2010. El a fost şi preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj (iunie 2010 – iulie 2012) şi viceprimar al Zalăului (octombrie 2015 – iunie 2016). Între noiembrie 2020 şi 1 august 2024 a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri