AcasăACTUALUn şef din cadrul DRDP Craiova a încetat din viaţă

Un şef din cadrul DRDP Craiova a încetat din viaţă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Mihail Pistol, şef Secție de producție în cadrul DRDP Craiova, a încetat din viaţă la doar 52 de ani, potrivit unui anunţ postat pe pagina oficială a instituţiei.

Colegii din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au transmis un mesaj de condoleanţe.

„Suntem obligați de soartă să ne luăm adio de la cel ce a fost inginer Mihail Pistol, şef Secție de producție în cadrul DRDP Craiova. La numai 52 de ani, Mihai, a plecat spre o altă lume, unii zic mai bună, însă lasă aici o lume mai tristă, o lume mai săracă cu un specialist în drumuri, un om care a iubit „negrul” asfaltului, dar, care avea un suflet de un alb imaculat. Să ai un drum lin printre stele, la fel ca acelea pe care le-ai construit pe pământ!  De acolo de sus să ne veghezi pe toți și să ne dai în continuare sfaturile tale bune. Colectivul DRDP Craiova este alături, cu gândul și cu fapta, de familia greu încercată. Astfel de mesaje se încheie de obicei cu: „Dumnezeu să-l ierte”, dar la Mihai nu este cazul pentru că nu are de ce să-l ierte, a fost un om prea bun și iubitor de oameni. Spunem doar: DUMNEZEU SĂ-L AIBĂ ÎN PAZA SA!”, au scris aceştia.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.