AcasăACTUALUnei femei i-au fost furate actele şi banii, în faţa unei farmacii...

Unei femei i-au fost furate actele şi banii, în faţa unei farmacii din Târgu Jiu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O femeie în vârstă de 48 de ani, din Târgu Jiu, a fost jefuită, joi după-amiază, în faţa unei farmacii din municipiu.

Femeii i-au furate din rucsacul pe care îl avea pe umăr actele şi suma de 1.000 de euro şi 200 lei.

„La data de 17 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112,  de către o femeie de 48 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe trotuarul din fața unei farmacii, persoane  necunoscute, i-au sustras un portofel  din rucsacul personal  pe care îl purta pe umăr, în care avea actul de identitate și suma de 1.000 Euro și 200 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând cercetările în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri