AcasăECONOMIEUnul dintre directorii Prysmian Slatina, ales  preşedinte al Asociației Profesionale a Producătorilor...

Unul dintre directorii Prysmian Slatina, ales  preşedinte al Asociației Profesionale a Producătorilor de Cabluri din România

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România (APPCR), singura asociație de profil din industrie, reunind principalii producători de cabluri la nivel național, anunță alegerea unei noi conduceri a organizației, urmare a deciziilor luate în Adunarea Generală.

Noul Consiliu Director, ales pentru următorii doi ani, este format din: Cristian Gheorghe – Preşedinte (reprezentant al Prysmian Cabluri și Sisteme), Eusebiu Muthi (reprezentant al ICME Ecab), Gavril Mureșan (reprezentant al Electroplast), Călin Daniel Oniță (reprezentant al RCB Electro 97), Mihai Marin (reprezentant al Iproeb).

De asemenea, Adunarea Generală a decis în unanimitate adoptarea unei noi versiuni actualizate a Statutului Asociației și al Actului Constitutiv, în conformitate cu legislația aplicabilă și cu noile priorități agreate de către membri.

Președintele ales, Cristian Gheorghe, are o experiență de peste 20 de ani în industria telecomunicațiilor și își desfășoară activitatea profesională în cadrul companiei Prysmian Group, în care deține poziția de Sales Telecom Director.

„Prin strategia adoptată în cadrul AGA ne propunem să protejăm și să promovăm interesele producătorilor de cabluri din România, precum și ale participanților în industria conexă acestora, în relația cu autoritățile naționale și europene, și cu alte entități interesate. În mod egal, dorim să contribuim cu expertiza și experiența cumulate a membrilor noștri la elaborarea unor politici publice favorabile dezvoltării rețelelor moderne de transport de energie, de comunicații și date, în special din perspectiva siguranței, sustenabilității și inovației și ne exprimăm cu această ocazie toată deschiderea pentru un dialog constructiv cu autoritățile naționale competente”, a declarat Cristian Gheorghe, Președintele APPCR.

Pentru a acoperi, în cât mai mare măsură, nevoile spectrului larg de preocupări al industriei cablurilor, activitatea operativă a Asociației va fi desfășurată în grupuri de lucru permanente.

Calitatea de membru al APPCR poate fi atribuită oricărei persoane fizice sau juridice române care a dat dovadă de etică și bune practici în afaceri și care recunoaște și se obligă să respecte Statutul și Codul de conduită al Asociației, precum și orice alte proceduri, politici sau documente interne ce le vor fi aduse la cunoștință, cu respectarea cerințelor legale în vigoare.

Acesta trebuie să facă parte din categoria producătorilor de cabluri sau din industriile conexe acesteia și se angajează să sprijine obiectivele și activitatea Asociației.

CITEŞTE ŞI: Salariaţii Alro se mută cu protestul la fereastra ministrului Economiei

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri