Ionuț Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, vine în această seară în platoul emisiunii „Reporter 24”. Transmisă în direct pe postul Olt Tv, de la ora 20.20, emisiunea promite o radiografie completă a proiectelor care schimbă fața județului, dar și o analiză a contextului politic actual.
Discuția va debuta cu unul dintre cele mai de succes proiecte de susținere a fermierilor: Piața Producătorilor Olteni. Inițiativa Consiliului Județean Olt, care oferă legumicultorilor un spațiu gratuit de desfacere chiar pe aleea instituției, a atras atenția la cel mai înalt nivel.
Succesul acestui demers a fost atât de vizibil încât proiectul a fost preluat ca model de bună practică de către Ministerul Agriculturii. Ionuț Ivan va explica mecanismele prin care acest concept a reușit să scurteze lanțul dintre producător și consumator, oferind slătinenilor acces la produse proaspete și curate.
Investiții majore și aprobarea bugetului pe anul 2026
Un alt punct cheie al ediției din această seară vizează componenta administrativă. Vicepreședintele CJ Olt va detalia prioritățile bugetare din 2026 și stadiul proiectelor de infrastructură, sănătate și asistență socială aflate în derulare.
De la modernizarea drumurilor județene până la investițiile în echipamente medicale pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina, Ionuț Ivan va prezenta viziunea pe termen lung a instituției. Totodată, telespectatorii vor afla care sunt noile obiective de investiții planificate pentru perioada următoare, menite să atragă fonduri europene în județ.
Pe lângă temele administrative, emisiunea va aborda și subiecte politice fierbinți.
Nu ratați o ediție intensă a emisiunii „Reporter 24”, începând cu ora 20:00, pe Olt Tv, pentru a afla noutățile direct de la sursă.












