Jandarmii montani din Runcu, județul Gorj, au avut o întâlnire inedită, în timpul executării unei misiuni de patrulare pe Valea Susenilor, o ursoaică cu doi pui ieșindu-le în cale.
Imediat după semnalarea pericolului reprezentat de ursoaica şi cei doi pui care se aflau pe un drum de acces, jandarmii montani au îndepărtat animalele spre zona montană, prin sistemul acustic al autoturismului.
După îndepărtarea lor, jandarmii au rămas în zonă pentru a lua măsuri de siguranţă pentru persoanele care tranzitau drumul de acces, observând în apropiere hrană lăsată de turişti.
Reprezentanții Jandarmeriei Gorj le reamintesc turiștilor să nu se aventureze pe trasee montane neînsoțiți și să nu mai lase resturi de hrană în zonele de picnic.
„Din păcate unii concetăţeni nu au înţeles încă efectul negativ al hrănirii urşilor în apropierea traseelor turistice, găsind pe acestea resturi de la picnic, hrană solidă pentru câini (boabe), toate lăsate cu intenţie poate bună în apropierea drumului public care traversează Valea Susenilor, dar, care creează un dublu pericol pentru animale – dependenţă iar pentru oameni – risc de atac”, informează reprezentanții IJJ Gorj.
Persoanele care se simt în pericol sau care pe timpul deplasărilor efectuate în zonele împădurite semnalizează prezenţa urşilor, trebuie să suna la 112, să nu îi alunge, să nu îi hrănească sau să se apropie de ei, recomandă jandarmii.













