Iarna s-a instalat deja în România. Viscolul s-a intensificat pe timpul nopții în mai multe județe din sud și sud-est. Meteorologii au emis și un cod portocaliu în București pentru lapoviță, ninsoare și vânt.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la ora 07:30, situația traficului se prezintă astfel:
La nivelul județelor Buzău, Brăila, Ialomița și Tulcea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a decis ca în perioada codului roșu, intervalul orar 22.00-08.00 drumurile naționale si judetene sa fie inchise pentru toate categoriile de vehicule, cu exceptia celor de intervenție.
Autostrada A2 de la km 10+600m (București) – km143(Fetești), Cernavodă(km 160) – Constanța( km 212), respectiv tronsonul 160 – 212 (Cernavodă – intersecție cu Autostrada A4 Ovidiu- Agigea), trafic închis din cauza viscolului.
Drumuri naționale cu trafic blocat:
– în județul Harghita, DN12C Gheorghieni – Lacu Roșu, între kilometrii km 5 – 32 și pe DN 13B, între localitățile Bucin și Praid, din cauza căderilor de copaci pe partea carosabilă, traficul rutier a fost închis, până la remedierea situației;
– judetul Constanța, se închide DN 2A Hârșova – Ovidiu și DN22 Ovidiu –Tulcea, închis viscol.
– în județul Covasna, din cauza unor arbori căzuți pe carosabil, traficul este blocat pe DN 10 Buzău – Covasna. Traficul a fost oprit și pe DN13E Zagoni –Barcani, din cauza viscolului.
– în județul Prahova, din cauza unor arbori căzuți pe carosabil, traficul este blocat pe DN1A Ploiești – Cheia (situația se va menține până în mâine dimineață). Închis DN 71 Sinaia – Moroieni, viscol.
– jud Galați, DN24 D Galați-Bârlad, trafic închis din cauza viscolului.
– în județul Călărași, din cauza viscolului traficul a fost oprit pe DN 3 Călărași – Lehliu –Fundulea, DN3A Fetești – Lehliu, DN 31 Oltenița – Călărași, pe DN 21 Călărași – Slobozia și DN 3B Călărași- Borcea.
Restricții rutiere instituite:
– în județul Botoșani, traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe DE 58 Botoșani –Suceava și DE 58 Botoșani – Iași;
– în județul Constanța, traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe DN22C Cernavodă –Murfatlar, DN 3 Ostrov-Murfatlar, DN22 Ovidiu – Tulcea, DN22A Hîrșova- Tulcea, DN2A Hîrșova – Ovidiu și DN38 Agigea –Negru Vodă;
– în județul Iași, traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe DN28 Roman – Târgu Frumos, DN 28A Târgu Frumos – Pașcani și DN 28B Târgu Frumos – Hârlău;
– în județul Vaslui traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe la intrarea în țară(Vama Albița) precum și pe toată raza județului;
– în județul Galați traficul rutier este restricționat peste 3,5 tone pe DN25 Galați –Tecuci;
– în județul Prahova, traficul rutier este restricționat pentru toate categoriile de autpvehicule, pe DN1A Ploiești – Cheia.
Traficul feroviar:
– pe Magistrala 300 Predeal – Brașov, la ieșirea din stația CF Timișu de Sus (în județul Brașov), un pantograf s-a defectat. Din acest motiv, traficul feroviar este întrerupt. Deplasarea mai multor trenuri de călători va fi afectată.
– pe Magistrala 501 Siculeni – Adjud, traficul feroviar este blocat, la kilometrul 129+900(localitatea Nădejdea), din cauza unui copac care a căzut pe șina de cale ferată;
– pe Secția de Calea 502 Ilia –Vatra Dornei, traficul feroviar este blocat din cauza unui copac care a căzut pe șina de cale ferată;
– Secția de cale ferată 501 Adjud – Siculeni, traficul feroviar este blocat din cauza unor copaci care au căzut pe șina de cale ferată.
- traficul aerian: nu s-au înregistrat probleme cauzate de efectele fenomenelor meteorologice.
- traficul maritim și fluvial: în județul Constanța, din cauza vântului puternic, toate porturile și-au suspendat activitatea
Poliția atenționează că în zonele aflate sub cod roșu se poate lua oricând decizia închiderii totale a circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule. româniatv.net












