Zborul Craiova-Londra, programat pentru această dimineață, a fost anulat din cauza ceții, compania Wizz Air urmând să ofere alternative celor aproximativ 130 de persoane aflate în această situație.
Inițial, persoanelor care urmau să ajungă la Londra li s-a spus că se înregistrează întârzieri, iar după aproximativ două ore li s-a comunicat că zborul a fost anulat.
Potrivit directorului Aeroportului Craiova, Sorin Manda, aproximativ 130 de persoane urmau să ajungă la Londra în această dimineață.
În cazul acestora, spune Manda, compania va oferi variante, respectiv relocare sau restituirea contravalorii biletelor.
Până la ora transmiterii acestei știri, zborul Craiova-Londra este singurul afectat din cauza condițiilor meteo.












