AcasăACTUALZeci de percheziţii într-un dosar cu tranzacţii ilegale cu imobile şi terenuri...

Zeci de percheziţii într-un dosar cu tranzacţii ilegale cu imobile şi terenuri de la stat. Prejudiciul atinge 6 milioane de euro

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Procurorii DIICOT au descins astăzi în zeci de locaţii din Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar vizând tranzacţii succesive de vânzare-cumpărare pentru imobile şi terenuri aflate în patrimoniul unei instituţii publice, prin utilizarea unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile falsificate.

Acuzaţiile în acest dosar sunt de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii, iar persoanele cercetate ar fi obţinut astfel venituri de aproximativ 6.000.000 de euro.

”Astăzi, 12 iulie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu cei ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează 35 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii”, au transmis printr-un comunicat repretentanţii IGPR.

Terenuri obţinute cu falsuri

Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit faptul că, începând cu anul 2018, în municipiul Bucureşti, mai multe persoane ar fi făcut tranzacţii succesive de vânzare-cumpărare pentru imobile – terenuri aflate în patrimoniul unei instituţii publice (respectiv al unui consiliu), prin utilizarea unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile falsificate, care ar fi atestat, în mod nereal, faptul că „proprietarii” iniţiali ar fi dobândit imobilele în cauză în baza uzucapiunii de 30 de ani.

Imobilele astfel intabulate ar fi fost vândute către persoane interpuse şi, ulterior, în unele cazuri, revândute către persoanele care se ocupau de falsificarea actelor, iar, în alte cazuri, către cumpărători de buna credinţă, care ar fi achitat sume consistente de bani, chiar dacă terenurile tranzacţionate se cuvin de drept Statului Român.

Prin activitatea infracţională desfăşurată, persoanele cercetate ar fi obţinut venituri de aproximativ 6.000.000 de euro.

La sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române vor fi duse 24 de persoane, 18 persoane bănuite, în vederea realizării activităţilor specifice de urmărire penală si pentru dispunerea de măsuri corespunzătoare. În cadrul activităţilor desfăşurate, se urmăreşte şi descoperirea de bunuri, în vederea luării măsurilor asigurătorii de recuperare a prejudiciului.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri