AcasăACTUALZiua Armatei Române, sărbătorită la statuia Ecaterinei Teodoroiu din Slatina

Ziua Armatei Române, sărbătorită la statuia Ecaterinei Teodoroiu din Slatina

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ziua Armatei Române a fost marcată, marţi, şi la Slatina, în zona monumentului dedicat „Eroinei de pe Jiu”, Ecaterina Teodoroiu, situat la intrarea în municipiu dinspre Craiova.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean şi Primăriei Slatina, dar şi ai celor mai importante instituţii din judeţ.

CITEŞTE ŞI: Aplicația WhatsApp nu mai funcționează. Utilizatorii nu pot trimite sau primi mesaje

În fiecare an, pe 25 octombrie, sunt comemoraţi cei care, de-a lungul istoriei, au luptat pentru apărarea naţiunii şi a statului român. Este o zi a cinstirii memoriei eroilor noștri, care și-au sacrificat viața și care s-au dedicat apărării patriei.

„Astăzi este Ziua Armatei Române. Însă se cuvine ca astăzi să privim cu toții, cu respect și încredere, nu doar spre armata română, ci spre întreaga armată care activează pe teritoriul țării noastre. Căci alături de militarii noștri români, trupe americane, germane, franceze sau belgiene dislocate pe teritoriul țării noastre sunt gata oricând să intervină pentru apărarea României, dacă și când situația o va impune. Astăzi, soldații români se antrenează umăr la umăr cu soldați ai altor țări. Astăzi, drapelului României îi stau alături drapelele altor state, așa cum drapelul țării noastre a fluturat alături de drapelele altor state prin angajarea şi participarea militarilor români în teatrele de operațiuni şi misiuni ale NATO. România nu este singură! Armata română nu este singură! Suntem o țară membră NATO, suntem uniți, suntem solidari, suntem aliați, suntem frați! La bine și la rău! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis prefectul Florin Homorean.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri