AcasăACTUALDoljean reținut după trei ani de la comiterea unor furturi

Doljean reținut după trei ani de la comiterea unor furturi

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Giurgiţa, bănuit de comiterea mai multor furturi, a fost reținut, joi, de către polițiștii din Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul respectiv, la data de 21 octombrie, ar fi pătruns, profitând de neatenţia angajaţilor, într-o debara a unui magazin general din Craiova, de unde ar fi furat suma de 5.200 de lei.

De asemenea, acesta ar mai fi furat trei telefoane mobile, tot din unități economice, și în anul 2016.

„În cursul anului 2016, ar fi sustras din trei societăţi comerciale diferite, din Craiova, trei telefoane mobile, profitând şi atunci de neatenţia angajaţilor. O parte din prejudiciu a fost recuperat de poliţişti, iar în baza probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore bărbatul respectiv, urmând ca în cursul acestei zile acesta să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.