AcasăACTUALDIICOT Olt rămâne fără şef. Procurorul Dragomir pleacă la pensie

DIICOT Olt rămâne fără şef. Procurorul Dragomir pleacă la pensie

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Procurorul Alexandru Dragomir, şeful DIICOT – Biroul Teritorial Olt, va ieşi la pensie începând cu această lună, potrivit deciziei luate marţi de Secţia de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit sursei citate, magistratul va fi eliberat din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 14 noiembrie 2022.

CITEŞTE ŞI: Viceprimarul Slatinei, Alexandru Berechet, declaraţie la emisiunea “Reporter 24” despre stadiul investiţiei de pe strada Tunari

Alexandru Dragomir Dragomir se afla la conducrea DIICOT Olt din anul 2019. Anterior, pentru o scurtă perioadă, în anul 2017, a mai ocupat funcţia de conducere a Biroului Teritorial al Parchetului Anti-Mafie.

Dragomir, în vârstă de 48 de ani, este procuror din 1997, timp în care a activat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, până în 2000, apoi în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

În 2007 a ocupat funcția de prim-procuror adjunct în cadrul acestei unități de parchet, iar din iunie 2008 este procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri