AcasăECONOMIERomânia primeşte bani de la SUA pentru construirea a două noi unități...

România primeşte bani de la SUA pentru construirea a două noi unități ale Centralei Nucleare de la Cernavodă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, primește miercuri de la președintele băncii americane US Exim Bank scrisorile de intenție pentru două împrumuturi, de 50 milioane de dolari și 3 miliarde de dolari, pentru construirea a două noi unități ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale. La ceremonia desfășurată în Egipt vor participa președintele Klaus Iohannis și Reprezentantul Special al Președintelui Statelor Unite ale Americii pentru Climă, John Kerry.

La Cernavodă funcționează acum două unități de producție a energiei electrice, iar România vrea să construiască încă două, pentru a-și crește gradul de independență energetică.

CITEŞTE ŞI: Ileana Racheru, expert în spaţiul ex-sovietic: Rusia ar pune și mai multe probleme Ucrainei, dacă ar instala la Chișinău un guvern pro-rus

Ceremonia are loc miercuri la ora 10 la Sharm El-Sheikh (Egipt), unde se desfășoară un summit al ONU pentru schimbări climatice.

Înmânarea celor două scrisori de intenție privind împrumuturile din partea US Exim Bank pentru Unitățile 3 și 4 ale Centralei nucleare de la Cernavodă are loc în marja celei de-a 27-a Conferințe a Părților Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27).

Documentele vor fi înmânate de către Președintele US Exim Bank, Reta Jo Lewis, Ministrului român al energiei, Virgil Popescu.

Cele două scrisori de intenție din partea US Exim Bank vizează un prim împrumut de circa 50 milioane USD, care va sprijini derularea Fazei a doua, de lucrări preliminare, a proiectului Unităților 3 și 4 și un împrumut ulterior, de 3 miliarde USD, care să sprijine Faza a treia, de construcție efectivă a proiectului.

Centrala Nucleară de la Cernavodă este gestionată de Compania Națională Nuclearelectrica, controlată de statul român prin Ministerul Energiei

În 2020, România și SUA au semnat la nivel de guvern un acord care permite României accesul la tehnologia nucleară americană, renunțând la un plan inițial de a dezvolta noile reactoare printr-un parteneriat cu China.

CITEŞTE ŞI: Ministrul Energiei dă asigurări că nu se va închide nicio centrală de producere a energiei electrice pe bază de cărbune

Vizita în SUA din 2020 a ministrului Economiei și Energiei, Virgil Popescu, a dus la semnarea acordului interguvernamental privind cooperarea cu companii americane pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, precum și retehnologizarea reactorului 1 – primul construit al centralei nucleare. Ministrul Popescu a anunțat că Acordul permite României accesul la tehnologie americană CANDU 6, iar lucrările ar urma să fie derulate de un consorțiu de companii din SUA, Canada și Franța.

Proiectul de colaborare a fost anunțat încă din 20 august 2019, când președinții Klaus Iohannis și Donald Trump au semnat la Washington o Declarație comună prin care se angajau să coopereze în domeniul nuclear civil. Ulterior, NuclearElectrica SA, controlată de Ministerul Economiei, a denunțat un acord cu o companie chineză pentru construirea obiectivelor de la Cernavodă.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri