AcasăACTUALAstăzi este aşteptată o decizie privind declararea epidemiei de gripă în România

Astăzi este aşteptată o decizie privind declararea epidemiei de gripă în România

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O decizie privind declararea epidemiei de gripă în România este aşteptată joi, în condiţiile în care ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirma că este foarte probabil ca bilanţul acestei zile să indice a treia săptămână de creştere consecutivă. Măsurile care ar putea fi luate vizează unităţile medicale, fiind legate de accesul aparţinătorilor, dar şi de protecţia personalului medical şi a pacienţilor. De altfel, unele unităţi medicale au restricţionat deja vizitele pentru rude.

Potrivit datelor publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), în săptămâna 19-25 decembrie (S51/2022) s-au înregistrat, la nivel naţional, 140.688 de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), comparativ cu 101.059 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă şi cu 38.322 cazuri înregistrate în S 51/2021.

CITEŞTE ŞI: Bărbat din Gorj, dat dispărut în urmă cu trei zile, găsit spânzurat într-o pădure

În S51, au fost raportate la nivel naţional 2.685 de cazuri de gripă clinică, comparativ cu 1.644 de cazuri înregistrate în săptămâna precedentă intervalului 19-25 decembrie 2022 şi cu 79 de cazuri înregistrate în S51/2021.

Până în prezent, nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal.

De la începutul sezonului au fost raportate 208 cazuri de gripă confirmate cu laboratorul. Pe de altă parte, până la 25 decembrie, au fost vaccinate antigripal 1.417.836 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat însă că bilanţul de joia aceasta ar putea arăta a treia săptămână de creştere consecutivă.

”În funcţie de situaţia de joi se va declara epidemia de gripă. Nu se introduc restricţii, se iau măsuri în spitale pentru limitarea vizitelor pentru perioada cât va evolua starea de epidemie. Se vor intensifica măsurile pentru protecţia personalului medical şi a pacienţilor, inclusiv masca în interior, screening epidemiologic. Orice persoană care e răcită trebuie să evite se revină în colectivitate până la dispariţia simptomelor. Cel mai important e să fii izolat, să nu transmiţi mai departe infecţia respiratorie. Colegii mei au recomandat ca antibioticele să nu fie utilizate în infecţiile virale, iar pacienţii să se prezinte la unităţile de primiri urgenţe în cazurile medii şi grave. Cei cu forme uşoare trebuie să se adreseze medicilor de familie, să nu aglomereze camerele de urgenţe”, a declarat Alexandru Rafila.

Referitor la lipsa unor medicamente din farmacii, Alexandru Rafila a precizat că de o lună poate fi observată o creştere mare a consumului de antitermice şi antiinflamatoare.

”Am luat măsuri să compensăm lipsurile, să informăm populaţia, medicii şi farmaciştii să elibereze medicamente similare care conţin aceleaşi substanţe active. Am făcut un inventar al stocurilor de Tamiflu, sunt circa patru milioane de comprimate la nivel naţional, nu e penurie”, a completat ministrul Sănătăţii.

De altfel, Ministerul Sănătăţii a făcut publică lista medicamentelor pe bază de ibuprofen, paracetamol şi oseltamivirum (antiviral pentru gripă), potrivit pentru adulţi şi copii.

Pe de altă parte, unele unităţi medicale au decis deja să restricţioneze vizitele la pacienţii internaţi. La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, măsura de suspendare a programului de vizite pentru rudele şi prietenii bolnavilor internaţi va intra în vigoare vineri, pe fondul creşterii accelerate a numărului cazurilor de infecţii respiratorii, potrivit news.ro.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri