Fostul fotbalist Dănuț Lupu a fost adus în țară. Acesta a fost preluat de polițiști de pe aeroportul Otopeni şi dus în arest.
Dănuț Lupu (56 de ani) a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare, după ce a fost prins în timp ce conducea fără permis. El s-a întors din Dubai duminică, în jurul orei 15:00, urmând să fie preluat de pe Aeroportul Otopeni de polițiști pentru a fi dus în arest.
Dănuț Lupu era plecat din țară cu familia și a anunțat că va reveni în România, după ce a primit condamnarea. El a dezvăluit că va ispăși jumătate din pedeapsa dictată de instanță: va sta în spatele gratiilor aproximativ 3 luni și jumătate.
Fostul fotbalist a fost condamnat la șapte luni și zece zile de închisoare cu executare, dar a făcut apel. În cele din urmă, lui Lupu i s-a respins solicitarea astfel că a fost nevoit să revină în țară și se predea.












