AcasăADMINISTRAŢIESistemul de management al traficului rutier din Slatina, modernizat cu fonduri europene

Sistemul de management al traficului rutier din Slatina, modernizat cu fonduri europene

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Municipalitatea a semnat contractul de finanţare pentru un proiect pe fonduri europene ce vizează, printre altele, instalarea de semafoare inteligente în tot oraşul şi crearea unui dispecerat pentru control trafic, potrivit anunţului făcut, joi, de primarul Slatinei, Emil Moţ.

Este vorba despre proiectul „Sistem integrat de management al traficului și mobilității urbane și impunere a regulilor, siguranță și securitate”.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4, prioritatea de investiții 4e și are o valoare totală de 12,286,925.40 lei. Din această valoare, 12,041,186.89 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene (FEDR) și buget de stat, iar 245,738.51 lei din bugetul local reprezentând contribuție proprie eligibile.

„Proiectul vizează implementarea unui sistem integrat de management al traficului și mobilității urbane cu funcțiuni ca acordarea de prioritate în trafic pentru transportul public local și pentru utilizatorii modurilor de transport nemotorizat”, a explicat primarul.

Datorită noului sistem va fi posibilă asigurarea priorității pentru transportul public local în locațiile semaforizate prin proiect și adaptarea în timp real a ciclurilor de semaforizare în funcție de informațiile referitoare la poziția autobuzului: timpi de deplasare mai mici pentru transportul în comun în defavoarea transportului cu autoturismul personal.

Totodată, vor putea fi modificaţi timpii de semaforizare, în funcție de informațiile în timp real asupra fluxurilor de trafic. Acest aspect va duce la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea coloanelor de vehicule și a timpilor de așteptare la semafor, datorită creșterii vitezei medii de circulație pentru traficul general.

Locaţiile semaforizate vor fi monitorizare video, cu efecte asupra siguranței pentru toți participanții la trafic: călători cu transportul public, bicicliști, pietoni. Totodată, sistemul va putea identifica autoturismele care trec pe roşu.

„Vor fi posibile monitorizarea video și identificarea automată a numărului de înmatriculare. Vor fi oferite informații care vor conduce la creșterea siguranței, precum și la posibilitatea de a stabili politici de reglementare a traficului de tranzit. Totodată, va fi posibilă detecția automată a trecerii pe roșu, prin intermediul camerelor de detecție, va conduce la creșterea siguranței circulației pentru toți participanții la trafic și la reducerea numărului de accidente”, a mai spus Emil Moţ.

În urma implementării acestui proiect va fi posibilă informarea locală a participanților la trafic, prin intermediul panourilor cu mesaje variabile, asupra unor situații speciale (lucrări, evenimente, rute ocolitoare etc.), conducând la creșterea fluenței și siguranței traficului.

În cadrul acestui proiect se va moderniza semaforizarea în următoarele intersecţii: bulevardul A. I. Cuza cu str. Primăverii (la Vălcea),  bulevardul A. I. Cuza cu str. Arcului (la Poștă), str. Primăverii cu str. Crișan (la Zahana), str. Libertății cu str. Crișan (la ACR), str. Nicolae Titulescu cu str. Oituz

Trecerile de pieton care se vor semaforiza prin proiect: pe bulevardul A. I. Cuza aproape de intersecția cu str. Libertății (la flori), pe bulevardul A. I. Cuza aproape de intersecția cu str. Primăverii (la Centrul Cultural Eugen Ionescu), pe str. Crișan (aproape de bazar), pe str. Crișan în zona Spitalului Județean.

În cadrul proiectului, se vor desfăşura următoarele lucrări:

înlocuirea/modernizarea echipamentelor din intersecțiile și trecerile de pietoni semaforizate incluse în proiect;

implementarea sistemului de camere video de monitorizare și a camerelor de detecție a trecerii pe roșu în toate intersecțiile și trecerile de pietoni semaforizate incluse în sistem;

implementarea panourilor cu mesaje variabile pentru participanții la trafic (VMS) și a camerelor LPR în locații corespunzătoare;

instalarea în vehiculele de transport public care circulă în zona acoperită de proiect și în intersecții și trecerile de pietoni semaforizate a echipamentelor corespunzătoare pentru asigurarea comunicației între vehicule și infrastructura din teren;

instalarea unei rețele de senzori pentru măsurarea nivelului de calitate a aerului și poluării fonice;

instalarea unui Centru de comanda și control integrat.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri