AcasăACTUALParlamentul dă liber vânătorii de urşi. Pot fi împuşcaţi peste 400 pe...

Parlamentul dă liber vânătorii de urşi. Pot fi împuşcaţi peste 400 pe an

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Camera Deputaților a adoptat ieri modificarea Legii vânătorii prin introducerea unor noi cote de prevenție și intervenție la ursul brun. Astfel, nivelul de prevenție, adică numărul urșilor vânați la liber în acest an, va fi de 426 și se împarte între fondurile cinegetice.

Nivelul de intervenție va fi de 55, iar numărul este valabil la nivel național și sunt urșii ce pot fi relocați sau împușcați peste cotele de prevenție, cu derogare. În plen a fost ținut un moment de reculegere pentru tânăra de 19 ani care a murit după atacul unui urs pe Jepii Mici.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 214 voturi „pentru”, șapte „împotrivă” și 23 de abțineri. În prezent, cotele sunt aplicate în baza unui ordin de ministru al Mediului: 120 de urși pot fi omorâți după nivelul de prevenție, în timp ce nivelul de intervenție este de 80 de exemplare.

Cotă de prevenție înseamnă că asociațiile de vânători pot împușca orice urs, oricând, fie el pui, femelă sau mascul, chiar dacă animalul nu este agresiv și indiferent dacă există sau nu dovezi că a atacat o gospodărie. Preventiv, adică, nu doar în situații punctuale de urgență. Cota de intervenție înseamnă mai multe tipuri de acțiuni: împușcare, alungare, eutanasiere și relocare.

Din cota maximă de intervenție la nivel național, care va fi de 55 de urși, începe să se scadă numărul de urși eutanasiați, împușcați sau mutați după depășirea cotei alocate fiecărui fond cinegetic.

Urși scoși de pe lista speciilor protejate

Parlamentarii reuniți în sesiune specială au mai aprobat, de asemenea, un amendament care vizează creșterea punctajului CIC al ursului de la 350 la 400 peste care nu se poate vâna.

Grupul USR a făcut mai multe propuneri de amendamente la Legea vânătorii legate de măsuri pentru campanii de educare și informare și proceduri mai simple de intervenție în situații de urgență în care un urs agresiv intră în localități, dar toate au fost respinse. USR a mai propus și ca împușcarea urșilor să se facă doar de personalul tehnic al fondurilor de vânătoare, nu de asociațiile private de vânători, dar și acest amendament a fost respins.

„Este doar o etapă de normalizare. Ursul va fi pe mâini bune”, a spus deputatul Gheorghe Nacov (Organizația minorităților naționale- Uniunea Bulgara din Banat), după votul din plen. Nacov este și vânător și a fost inițiatorul legii care a făcut vânătoarea la păsări mai permisivă.

Studiu făcut de Academia Română contestat

El e de părere că „vânătorul este unicul îndreptățit să aibă grijă de fauna sălbatică”. În dezbaterea comisiilor reunite, Nacov a criticat Academia Română pentru că a respins acest nivel de cote ce s-a regăsit inițial în varianta ordinului de ministru dat anul trecut. „Nu recunosc dreptul Academiei Române de a contesta un studiu”, a spus el, referindu-se la studiul făcut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (INCDS), care a stabilit că în România trăiesc între 7.000 și 8.000 de urși.

„Sunt soluții care îmbogățesc niște șmecheri și pe noi ne lasă tot cu probleme”, a spus în schimb Diana Buzoianu, USR. „ Noi degeaba creștem din pix o cotă și dăm dreptul vânătorilor să facă bani că nu rezolvăm nimic. Legea ar fi trebuit să fie una care simplifică lucrurile pt primari, să facă campanii de informare și educare și campanii de prevenție. Vrem să rezolvăm problema? Nu se rezolvă cu vânătoare de trofee”, a adăugat ea, potrivit HotNews.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri