Un grav accident rutier s-a produs, vineri, între două TIR-uri şi un autoturism, pe drumul naţional DN 56A, între localităţile Recea şi Bucura din judeţul Mehedinţi.
-articolul continuă după recomandare-
23 August în Epoca de Aur: Între cultul personalității și relaxare cu mici și bere
Trei persoane au fost rănite, în urma accidentului rutier.
„Intervin 1 autospeciala cu apă și spumă, 1 ambulanță SMURD și 2 ambulanțe SAJ. Toate cele trei victime sunt transportate cu ambulanțele la UPU”, transmite ISU Mehedinţi.
La locul evenimentului au fost mobilizate de urgenta două echipaje de pompieri cu o ambulanta SMURD și o autospecială de stingere, care au intervenit alaturi de alte două echipaje SAJ.
Echipajele medicale SMURD si SAJ au evaluat trei victime, acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin.
Plt.adj. Nedela Florin din cadrul Detașamentului Dr. Tr. Severin, care se afla in trafic, a sprijinit colegii in acordarea îngrijirilor medicale de urgență celor trei victime.
Polițiștii au deschis o anchetă în urma evenimentului rutier.
„Astăzi, 23 august, pe DN 56 A, între localitățile Bucura și Recea, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Oraș Vânju Mare și Serviciului Rutier care, din cercetările efectuate, au stabilit că un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 A, din direcția Bucura către localitatea Recea, ar fi efectuat manevra de depășire neregulamentară și ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule ce se deplasa pe sensul opus de mers.
Din impact, autoturismul a ricoșat într-un alt autotren ce se deplasa pe același sens de mers.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a trei persoane care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Din motive operative, autoturismul în cauză a fost dat în consemn de Poliția Orașului Baia de Aramă, existând suspiciuni că acesta ar fi fost folosit la sustragerea unor bunuri de pe raza localității Mărășești.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Totodată, cercetările sunt continuate și cu privire la posibilul furt”, transmite IPJ Mehedinți.












