AcasăACTUALPoliția investighează un posibil incident electoral în Olt: imagine cu buletin de...

Poliția investighează un posibil incident electoral în Olt: imagine cu buletin de vot cu inscripţia „votat 2025”, apărută pe internet, în noaptea dinaintea alegerilor

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O anchetă este deschisă de poliţiştii din Olt după ce,  pe parcursul nopții dinaintea alegerilor, o persoană a postat pe o rețea de socializare un buletin de vot care avea inscripția votat 2025.

Potrivit poliţiştilor, sesizarea se află în curs de verificare.

„Așa cum știți, președinții birourile electorale ale secțiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, având atribuții și în afara secției de vot, în jurul secției, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție”, transmite IPJ Olt.

Astăzi, aproximativ 1.800 de angajați ai MAI acționează în misiuni conexe procesului electoral, în principal protecția secțiilor de vot,  verificarea incidentelor electorale și menținerea gradului de siguranță publică.

„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat personalului MAI să își îndeplinească misiunile cu profesionalism și imparțialitate,  indiferent de calitatea persoanelor implicate”, mai transmit poliţiştii.

Cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie,  buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Olt asigură program de lucru cu publicul și astăzi, în ziua votului, între orele 08.00 și 21.00.

Pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri