Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Feteşti, judeţul Ialomiţa, a fost reţinut de poliţiştii din Olt după ce, în urmă cu mai bine de două săptămâni, a bătut doi bărbaţi, în comuna Vişina.
Potrivit poliţiştilor, pe 13 septembrie, în jurul orei 20.40, la un eveniment public din comuna Vișina, a izbucnit un conflict între mai multe persoane.
„Din primele veriifiicări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 41 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat fizic doi bărbați de 57 și 62 de ani, tulburând ordinea și liniștea publică.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor legale”, a transmis IPJ Olt.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.
„În urma administrării probatoriului, pe numele bărbatului de 41 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, au mai arătat poliţiştii olteni.












