AcasăACTUALMarius Oprescu acuză menținerea unei conduceri ilegale la Compania de Apă Olt:...

Marius Oprescu acuză menținerea unei conduceri ilegale la Compania de Apă Olt: „Nici măcar nu încearcă să intre în legalitate”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Oprescu, acuză că la Compania de Apă Olt (CAO) se menține o conducere ilegală în ciuda unei decizii judecătorești definitive. El avertizează că ADI Oltul ia în calcul să se adreseze din nou instanţei pentru intrarea în legalitate și anularea actelor semnate, în perioada de ilegalitate.

Marius Oprescu a arătat că în ciuda deciziei definitive a Curţii de Apel Craiova, lucrurile încă nu au intrat în legalitate la CAO.

Consiliul de Administrație al Companiei de  Apă Olt (CAO) a fi fost numit ilegal, potrivit unei htorărâi definitive a Curţii de Apel Craiova, din luna octombrie.

„Bineînțeles că am deranjat, după ce am aprins lumina în cămara Companiei de Apă Olt. Instanța a dovedit că am avut dreptate şi timp de un an și câteva luni de zile am avut o conducere ilegală. culmea, după hotărârea definitivă de acum trei săptămâni, încă avem o conducere ilegală la Compania de Apă. Nici măcar nu încearcă să intre în legalitate după hotărârea instanței. Am demonstrat-o public, la vremea respectivă, că în extrasul de la Registrul Comerțului apare că nu există administratori de un an și ceva de zile la Compania de Apă Olt. Deci extrasul de la Registru Comerțului arată acest lucru!”, a declarat Marius Oprescu.

„Probabil vor avea niște probleme“

Preşedintele CJ Olt avertizează că, pentru CAO, ar putea urma un carusel de probleme, deoarece starea de ilegalitate pesistă.

„În mod normal, într-o țară normală sau într-o administrație normală, o dată ce ai dat o hotărâre și s-a constatat în instanță că e greșită, primul lucru pe care trebuie să-l faci trebuie să intri în legalitate de aici încolo. Adică, măcar acum să respecti legea și să pui un Consiliu de administrație, iar Consiliu să pună un conform legii. Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu un an și ceva oricum nu poate să acopere. Acolo, nu știu cum se termină. Am mai spus-o! Probabil vor avea niște probleme, pentru că s-au semnat documente, s-au angajat niște cheltuieli, s-au semnat niște sume de bani, inclusiv pe fonduri europene, s-au ținut niște licitații și niște încredințări directe de un Consiliu de administrație și o conducere pusă ilegal”, a mai declarat Marius Oprescu.

El avertizează că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Oltul ia în calcul să se adreseze din nou instanţei pentru intrarea în legalitate și anularea actelor semnate, în perioada de ilegalitate

„Dacă nu intră singuri în legalitate, probabil vom acționa în instanță, încă odată prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Oltul cu obligația de a face, de a respecta legea. Ceea ce mi se pare, de a dreptul hilar! Cum adică să oblig să respecte legea? Legea în sine trebuie respectată obligatoriu de toată lumea”, a conchis preşedintele CJ Olt.

Recomandare VIDEO | Emisiunea „Reporter 24“ din 9 noiembrie | Invitată – Crina Jilavu, consilier judeţean

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri