AcasăACTUALStrăini depistați în situații ilegale, în județul Dolj

Străini depistați în situații ilegale, în județul Dolj

spot_img
spot_img
- Advertisement -

81 de străini au fost depistaţi, anul trecut, de poliţiştii de la Serviciul pentru Imigrări Dolj, în situaţii de şedere ilegală în judeţ, 72 dintre aceștia fiind obligați să părăsească teritoriul României.

Potrivit unui bilanț al activității derulate, anul trecut, de către reprezentanții Serviciului pentru Imigrări al județului Dolj, oamenii legii au organizat  371 de acțiuni de control în privința combaterii șederii ilegale.

„Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 341 de acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 81 de străini în situații ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 72 de decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligația de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României, patru  au solicitat azil, iar cinci străini au fost returnaţi la frontieră”, se arată într-un comunicat remis, marți, de Serviciul pentru Imigrări Dolj.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.