AcasăACTUAL„Meseria face diferența”. Campanie pentru învățământul dual și cel profesional

„Meseria face diferența”. Campanie pentru învățământul dual și cel profesional

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Campania „Meseria face diferenţa!”, a fost lansată în județul Dolj, miercuri, acțiunile derulate până pe data 11 martie, când este Ziua Naţională  Meseriilor, având ca scop principal punerea în valoare a celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenţii de clasa a VIII-a.

Totodată, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj, prin această campanie vor fi prezentate și avantajele pe care le oferă învăţământul profesional şi profesional dual.

Startul acțiunilor a fost dat miercuri,  la întâlnirea organizată la sediul ISJ Dolj participând reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai mediului de afaceri şi ai Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT).

Județul Dolj ocupă poziții bune, într-un clasament național privind învățământul dual, dar autoritățile își propun să se poziționeze, curând, pe primul oc.

„Avem nevoie de forţă de muncă specializată, iar în 2013, când s-a reînfiinţat învăţământul profesional, s-a pornit cu 200 de locuri, pentru şapte calificări profesionale, în învăţământul profesional de doi ani. În 2014, s-a trecut la forma de trei ani, cu 875 de elevi la 18 calificări, iar în 2017 a apărut învăţământul dual, 125 de elevi fiind prinşi în program, din cei 1.475 din totalul celor de învăţământul profesional şi tehnic, iar în acest an şcolar avem cuprinşi 2.695 de elevi, dintre care 277 în dual. Suntem, dacă nu mă înşel, pe locul al II-lea în ţară la dual şi ne dorim să ajungem pe primul loc, iar aici am avut şi sprijinul mediului de afaceri ”, a menționat Monica Sună, inspector general al ISJ Dolj.

La rândul său, directorul CNDIPT – Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest „Oltenia”, Lucia Purcăreanu, a precizat că în Dolj, în prezent, sunt înscrişi aproape 18.000 de elevi în învăţământul profesional şi tehnic. Există 17 unităţi de învăţământ de acest fel, 11 dintre ele în mediul rural, având peste 150 de parteneri economici în dezvoltarea acestei forme de învăţământ, a mai spus Purcăreanu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.