Doi bărbați din Galați au fost reținuți, joi, în urma unor percheziții domiciliare, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic și consum de droguri de mare risc.
Potrivit Poliției Române, joi, la locuințele celor doi bărbați au fost găsite și ridicate 235 de comprimate de ecstasy, 30 de grame de marijuana, trei cântare electronice și două grindere.
„De asemenea, au fost ridicați 15.000 de lei despre care există suspiciunea că ar proveni din comercializarea drogurilor de mare risc. Perchezițiile au avut loc după ce, în aceeași zi, în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea traficului și consumului de droguri de mare risc, patru persoane au fost surprinse în flagrant delict, în timp ce intenționau să comercializeze droguri”, se arată în comunicatul remis presei, vineri.
Astăzi, cei doi gălățeni vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.












