AcasăACTUALNelu Tătaru: „Personalul medical va avea întâietate la testare. Vom avea și...

Nelu Tătaru: „Personalul medical va avea întâietate la testare. Vom avea și cazuri severe”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Nelu Tătaru, noul ministrul al Sănătății, a anunțat, vineri, că personalul medical va fi testat cu prioritate pentru a vedea dacă s-a infectat cu coronavirus. Acesta a mai precizat că perioada ce va urma va fi mult mai grea, urmând că apară și „cazuri severe”.  

„Vom asigura acel necesar de aparatură, de materiale sanitare și de echipamente sanitare de protecție, precum și acel număr de teste pe care toți cei conform unor anchete epidemiologice intră într-un protocol de testare. Vă spun că  personalul medical va avea întâietate în aceste unități la acea testare. Avem grijă de personalul nostru, vor veni săptămâni și mai grele, vor fi și cazuri severe, cazuri critice, dar vom trece peste această perioadă și vom ieși mai întăriți”, a explicat Tătaru.

Pentru ca România să nu se mai confrunte cu situația  de la Suceava, se impune ca la niveul fiecărui județ să fie gândite proceduri pe care atât personalul medical, cât și directorii de sănătate publică sau managerii spitalelor  trebuie să le respecte.

„Noi, ca minister, avem două direcții. Una este urgentă – prevenția infecțiilor Covid, tratarea infecțiilor Covid, dar și tratatementul celorlalți pacienți care nu au în acest moment o infectare cu Covid”, a mai spus ministrul.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.