O parte din angajaţii din România ar putea beneficia de indemnizaţii pentru şomaj tehnic, pe perioada stării de urgenţă. Veniturile nete se vor situa între 978 de lei și 2.382 de lei.
Cei fără studii superioare și care sunt plătiți cu salariul minim vor primi o indemnizaţie în valoare de 978 lei net, iar la salariul minim pentru studii superioare indemnizația va fi de 1.031 lei, scrie româniatv.
O categorie privilegiată a salariului minim va fi sectorul construcții, unde indemnizația va fi de 1.772 lei, dat fiind că aici salariul minim este de 3.000 de lei și nu este supus impozitării.
„Am primit un draft de proiect de modificare a Ordonanței 30, prin care se mai îndreptau niște lucruri. Povestea cu absența capacității financiare de a plăti toate salariile este scoasă, iar la reducerea cu 25% a încasărilor s-a trecut încasări sau venituri. În continuare au păstrat impozitarea acestor indemnizații, pe care o consider o chestie absolut stupidă. Pe de altă parte, sunt sectoare care au o activitate scăzută în ianuarie și februarie, cum sunt și service-urile, dar și sectorul construcțiilor, care nu lucrează deloc în aceste luni. Aici ar fi fost logic să compari activitatea cu media lunară a anului precedent. Nu vor beneficia toți angajații de șomaj tehnic. În primul rând au păstrat limitarea la 75% din angajați care pot fi trecuți în șomaj tehnic. Aici va fi foarte dificil, pentru că angajatorii vor fi nevoiți, conform legislației, să plătească ei șomajul tehnic pentru celilați 25% și atunci vor prefera să nu apeleze deloc la șomajul tehnic”, a spus Cristian Rădulescu, expertul fiscal












