AcasăACTUALZborurile spre și dinspre țările din „Zona roșie” au fost suspendate

Zborurile spre și dinspre țările din „Zona roșie” au fost suspendate

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Zborurile spre și dinspre statele din „Zona roșie”, mai exact Austria, Belgia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia și Iran, vor fi suspendate pentru 15 zile, începând de duminică, ora 23.00, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela.

Vor fi și excepții, a spus Vela, respectiv, zborurilor efectuate cu aeoronave aparținând statutlui, cele  umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, mărfuri, precum și aterizările tehnice.

Ministrul a mai spus că potrivit noiii ordonanțe militare va fi permisă efectuarea zborurilor de către toți operatorii pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România pentru alte state, condiția fiind obținerea avizului autorităților din țara de destinație.

 

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri