În judeţul Dolj sunt confirmate cu noul coronavirus 55 de persoane, cu 12 mai mult decât în urmă 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, marţi erau în Dolj 43 de cazuri, iar astăzi 55.
Sursele reporter24 spun că este vorba despre mai mulți cetățeni de etnie romă, din cartierul craiovean Romanești, care au fost internați cu forța în Spitalul de Boli Infecțioase din localitate.
Totul ar fi pornit, spun aceleaşi surse, după ce un copil în vârstă de 5 luni s-a simțit rău și a fost luat, împreună cu mama și bunica, și dus la spital. Familia respectivă era în izolare la domiciliu după ce a revenit din Anglia, potrivit surselor.
Mama, bunica și micuțul au fost testați, s-a depistat că sunt infectați cu noul virus, dar au refuzat să ofere informații și despre ceilalați membrii ai familiei, moment în care a început conflictul.
Într-un final, de la domiciliu au fost luați alți nouă cetățeni și au fost duși cu mascații la spital, unde au continuat să facă scandal, lovind cu picioarele tot ce le-a ieșit în cale. Pentru a-i liniști, cadrele medicale au apelat, din nou, la forțele de ordine.
Nu a fost nevoie de luarea anumitor măsuri, spun surse din rândul celor care au intervenit, întrucât, în cele din urmă, oamenii au înțeles că trebuie să rămână internați.
Până astăzi, 15 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.216 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.217 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 362 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Ilfov și Vâlcea, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 337 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.353 de persoane. Alte 67.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 74.827 de teste.












