Fostul lider PSD Liviu Dragnea va ajunge astăzi în fața procurorilor DNA, pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de inculpat în dosarul Tel Drum.
Dragnea va fi adus la sediul DNA cu o dubă, de la penitenciarul Rahova, unde se află încarcerat de mai bine de un an, pentru a ispăși o condamnare de 3 ani şi jumătate, în dosarul angajărilor fictive de la DGAPSC Teleorman, scrie Realitatea Plus.
Dosarul Tel Drum a fost deschis în 2016, iar un an mai târziu fostul lider PSD a fost pus sub avuzare pentru 5 infracțiuni, două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene și una de constituire de grup infracțional organizat.
Procurorii susțin că firma de construcții din Teleorman este controlată, prin interpuși, de către Liviu Dragnea, dar acesta a negat vehement acest lucru.












