Polițiștii din Calafat au fost sesizați, ieri, cu privire la faptul că la o unitate medicală din localitate s-a prezentat un tânăr de 18 ani, din Poiana Mare, care părea să prezinte leziuni specifice unui accident rutier.
Tânărul a declarat că a căzut dintr-o căruță, însă din verificările ulterioare polițiștii au stabilit că acesta ar fi pierdut controlul unui moped pe care îl conducea pe DN 55A, prin Poiana Mare, părăsind șoseaua și lovind apoi un indicator de circulație.
„Polițiștii au mai stabilit că mopedul nu era înmatriculat în circulație, iar tânărul de 18 ani nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, vehiculul i-ar fi fost încredințat spre a fi condus de un bărbat de 30 de ani, din Poiana Mare, care se afla și el pe moped la momentul producerii accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se desfășoară cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis, încredințarea unui vehicul spre a fi condus de o persoană fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Foto în scop ilustrativ.












