Universitatea Craiova își joacă șansa pe terenul lui AEK Atena, în turul trei preliminar din Europa League, după ce grecii s-au impus în Bănie cu scorul de 2-0.
Meciul începe la ora 21:00. Cele mai importante faze și comentariul în timp real vor putea fi urmărite pe site-ul realitateasportiva.net.
„Știința” are șanse mici de calificare. Au scăpat însă de un lucru: presiunea suporterilor greci. Meciul se joacă fără suporteri.
Universitatea Craiova nu este în formă, având patru înfrângeri la rând. Antrenorului Corneliu Papură i s-a cerut demisia, fanii fiind deosebit de virulenți pe rețelele de socializare.
Craiova ar putea alinia următoarea formulă de start: Pigliacelli – Martic, Kelic, Acka, Bancu – Ivanov, Cicâldău, Mateiu – Bărbuț, Roman II, Vătăjelu.
Dacă se va califica în play-off-ul Europa League, Universitatea Craiova va întâlni învingătoarea din ‘dubla’ Sparta Praga – Trabzonspor. A fost 2-2 în Cehia.












