AcasăACTUALMedic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, despre perioada internării...

Medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, despre perioada internării după ce a fost confirmat cu coronavirus: „Am cerut ajutorul, dar m-au refuzat”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Elena Vlad, singurul medic specialist în pneumologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu care conduce un compartiment din cadrul unităţii medicale, s-a infectat cu Covid-19.

Aceasta a rămas extrem de dezamăgită când a cerut ajutorul, deoarece se simţea rău. Doctoriţa spune că i-a cerut ajutorul unui cadru medical, care a plecat şi nu s-a mai întors, scrie sgorj.ro.

„Era o doamnă care era în faţă, iar cei din spate cred că erau organe de control, deoarece s-au retras foarte repede. Când au intrat, eu am spus: «Ce bine că aţi venit, pentru că îmi este rău. Luaţi-mi o saturaţie!». S-a făcut prezenţa. Dânşii s-au retras imediat, iar doamna a răspuns că o să-i conducă pe dânşii şi că o să se întoarcă. S-a dus şi nu s-a mai întors. Era un cadru medical, bineînţeles. Aş vrea să ştiu cine este. Avea obligaţia să anunţe pe altcineva, dacă nu ar fi putut să-mi acorde ajutorul“, a povestit doctoriţa.

Doctoriţa spune că salonul în care a stat avea igrasie şi avea un geam mic.

Se putea deschide pentru a se face cât de cât ventilaţia, dar se deschidea şi uşa, pentru că nu se închidea bine şi se făcea curent“.

Şi soţul medicului a fost internat în spital, deşi a avut simptome uşoare şi medii. Problemele s-au agravat atunci când ajuns acasă, deoarece s-a ales cu o conjuctivită puternică.

„Când am ajuns acasă, eu nu eram atentă, pentru că îmi era destul de rău, şi nu am văzut ce face soţul meu, care a venit din spital cu laptop-ul. A lucrat ceva la laptop şi nu l-a dezinfectat şi după două zile a făcut o conjuctivită foarte puternică. I s-au umflat ochii, îl dureau şi nu a mai putut să vadă nimic. L-am întrebat dacă a dezinfectat laptop-ul. Noi aveam imunitatea noastră, la coronavirus, dar nu la porcăria adusă din spital“, a mai povestit medicul.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri