Şeful Postului de Poliţie din comuna mehedinţeană Şimian, Nichi Gherghe, infectat cu noul coronavirus la începutul lunii noiembrie, a murit în secţia ATI a Spitalului Municipal din Drobeta-Turnu Severin. Acesta avea 53 de ani.
Anunţul decesului a fost făcut pe pagina de Facebook a Corpului Naţional al Poliţiştilor, pe cea a Primăriei, dar şi pe cea a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, care i-a adus un ultim omagiu şi a evidenţiat vulnerabilitatea oamenilor în faţa acestui virus, scrie România Tv.
„Astăzi 20.11.2020 ne-am luat adio de la colegul nostru Nichi Gherghe, şeful Postului de Poliţie Şimian din IPJ Mehedinţi. Doliul a pătruns din nou în sufletele noastre şi ochii ni s-au umplut de lacrimi pentru colegul nostru care a pierdut lupta cu SARS-CoV-2 în data de 20.11 în Secţia ATI a Spitalului Municipal din Drobeta-Turnu Severin, unde se afla internat din data de 02.11. Condoleanţe familiei îndurerate!”, este mesajul postat pe pagina de socializare a Corpului Naţional al Poliţiştilor.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a transmis un mesaj prin care deplânge dispariţia „nefirească” a poliţistului.
În semn de omagiu, colegii poliţistului au pornit sirenele şi girofarurile în faţa sediului IJP Mehedinţi.












