Fostul director ANIF, Florin Barbu, s-a numărat printre primii politicieni olteni care, duminică dimineaţă, şi-au exprimat opţiunea de vot.
Barbu a votat la o secţie din oraşul Slatina.
„Am venit la vot pentru că nu mai vreau să îmi văd fetița și băiatul închiși în casă, stând ore în șir în fața calculatorului. Aceasta nu este școală! Știu că mulți părinți gândesc la fel ca mine și, de aceea, trebuie să iasă la vot. Situația aceasta nu mai poate continua! M-am gândit la părinții mei care mă întreabă mereu dacă li se taie pensiile sau cât mai cresc prețurile la medicamente și alimente.
Pentru liniștea și siguranța lor, ieșiți la vot! Nu mai vreau să văd îmi văd colegii și prietenii că se tem că li se vor tăia salariile sau că își vor pierde locurile de muncă. Avem nevoie de siguranță și de aceea trebuie să avem curaj să ieșim din case și să mergem la vot! Eu așa am făcut, am respectat toate regulile, și am votat pentru că îmi pasă de noi toți!”, a declarat acesta.












