AcasăACTUALPreședintele TATA, acuzat de viol, arestat preventiv

Președintele TATA, acuzat de viol, arestat preventiv

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A), Bogdan Drăghici, a primit, miercuri, un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, fiind bănuit că ar fi violat şi agresat sexual un minor.

Iniţial, liderul T.A.T.A (Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor), Bogdan Drăghici, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, bănuit că ar fi agresat sexual şi violat un minor, au arătat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Acesta ar fi bănuit, de fapt, de mai multe astfel de fapte, una dintre victime fiind chiar fiica sa minoră (Drăghici are mai mulţi copii).

Bogdan Drăghici a fost prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, iar instanţa a încuviinţat solicitarea procurorilor de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

T.A.T.A. este o entitate care, de-a lungul timpului, a militat pentru drepturi egale între mămici şi tătici în familie, iniţiind mai multe acţiuni în acest sens. Câteva dintre aceste acţiuni sunt militarea pentru instituirea Zilei Tatălui sau sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în privinţa unor declaraţii sau intenţii ale autorităţilor care ar fi fost defavorabile tăticilor.

mediafax.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.