AcasăACTUALUn bărbat a fost ucis în bătaie în scara unui bloc

Un bărbat a fost ucis în bătaie în scara unui bloc

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat a murit la spital după ce a fost bătut cu sălbăticie de doi tineri, în scara unui bloc din localitatea Vulcan, județul Hunedoara.

Vecinii sunt cei care l-au găsit în stare foarte gravă și au sunat imediat la 112. Bărbatul în vârstă de 65 de ani venise să își viziteze niște rude. Însă nu a mai apucat să ajungă la ușa lor, scrie Antena 3.

El a fost atacat de doi tineri pe care nu îi cunoștea și care s-au făcut nevăzuți imediat după atac. Polițiștii au reținut deja doi suspecți, de 17, respectiv 19 ani.

„Bărbatului se pare că nu i-au fost furate bunuri sau valori, acesta fiind preluat de un echipaj medical și transportat la o unitate medicală. Ulterior, din păcate, bărbatul a decedat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, iar în urma cercetărilor efectuate au luat măsura preventivă a reţinerii faţă de cei bănuiţi de comiterea faptei: doi tineri din municipiul Vulcan, în vârstă de 17 şi 19 ani”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Cei doi tineri au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie. „În cauză, magistraţii Judecătoriei Petroșani au emis mandatele de arestare preventivă faţă de cei doi, pentru o perioadă de 30 zile”, a informat Bogdan Nițu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri