AcasăACTUALDoljean reținut după ce a furat obiecte dintr-o biserică

Doljean reținut după ce a furat obiecte dintr-o biserică

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Poiana Mare, județul Dolj, a fost reținut de către polițiști, luni, fiind acuzat că a furat mai multe obiecte dintr-o biserică din licalitatea Piscu Nou. 

Tânărul a fost prins în flagrant, în data de 6 februarie, când polițiștii l-au observat având asupra lui două genți. Verificând conținutul bagajelor, aceștia au găsit mai multe bucăţi provenite de la un candelabru bisericesc și de la o căldare.

„Cel în cauză a fost condus la sediul poliției pentru cercetări, stabilindu-se faptul că în cursul aceleiași zile ar fi pătruns în incinta unei biserici din Piscu Nou de unde ar fi sustras un candelabru din bronz şi o căldare din cupru, cauzând un prejudiciu un prejudiciu de aproximativ 1500 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au mai stabilit că tânărul ar mai fi comis alte trei infracțiuni de furt calificat, în perioada 5-28 ianuarie, anul acesta, făcând pagube de aproximativ 3800 de lei.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate de polițiști  și restituit persoanelor vătămate.

Tânărul a fost reținut, luni, pentru 24  de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.