Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Băileşti, a fost reţinut de poliţiştii doljeni după a ameninţat cu un cuţit pe un alt bărbat.
Potrivit poliţiştilor, sâmbătă, în zona unui local din Băilești, a izbucnit un conflict între doi tineri, în urma căruia, unul dintre aceștia l-ar fi amenințat pe celălalt cu un cuțit.
„Persoanele implicate în eveniment au fost conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, iar în baza probatoriului administrat în acest caz, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânărul de 24 de ani. Cel în cauză urmează să fie prezentat în cursul acestei zile, unității de parchet competente, cu propunerile corespunzătoare”, transmit poliţiştii.












