AcasăACTUALMinistrul Sănătății: „90% dintre rapoartele pe care noi le-am făcut în urma...

Ministrul Sănătății: „90% dintre rapoartele pe care noi le-am făcut în urma acţiunilor de control au fost depuse la Parchet sau DNA”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Aproape toate rapoartele realizate în urma controalelor efectuate la unităţi medicale au fost depuse la Parchet sau la Direcţia Naţională Anticorupţie, a afirmat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

„Măsurile pe care le luăm în urma acestor verificări nu cred că a fost cazul să le facem publice. Raportul făcut în urma controlului la Agenţia Naţională de Transplant este depus la DNA de către Ministerul Sănătăţii. Domnul deputat Ungureanu (USR – n.r.) nu a întrebat dacă noi am depus acest raport, dar el este depus de către Ministerul Sănătăţii. A făcut solicitări pe Legea 544, dar acea solicitare nu a ajuns la ministru. Există nişte reglementări foarte clare: rapoartele nu fac obiectul Legii 544, doar concluziile. Cu toate acestea, eu am ales să îi trimit absolut tot ce a solicitat, adică rapoartele integrale, cu o specificaţie: 90% dintre rapoartele pe care noi le-am făcut în urma acţiunilor de control au fost depuse la Parchet sau DNA. Nu cred că acest lucru trebuia să fie obiectul unei informaţii speciale pentru domnul deputat”, a spus ea.

Pintea a precizat că activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant „s-a îmbunătăţit considerabil”.

„Azi-noapte a fost o prelevare (de organe – n.r.) la Deva – ficat şi rinichi. Urmează două prelevări la Cluj. Activitatea agenţiei s-a îmbunătăţit considerabil”, a susţinut ministrul Sorina Pintea. agerpres.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri