Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a confirmat faptul că, în acest an, va fi finalizată construirea unei subunităţi ISU şi a unei substaţii de ambulanţă, în nordul judeţului, la Dobroteasa.
Marius Oprescu a precizat că au fost prevăzute sume în bugetul acestui ani şi că investiţia va fi finalizată în 2021.
„Îl finalizăm, anul acesta. Am prins bani şi se va face. Rămăsese o sumă mică, din total, şi am zis că este bine să-l finalizăm în acest an, mai ales pentru că nordul judeţului, în acest moment, pentru serviciile de ambulanţă şi ISU este acoperit de Staţia Drăgăşani din judeţul Vâlcea, pentru că este foarte departe de orice staţie din Otl atât de salvare, cât şi de pompieri. Prin această investiţie se acoperă întreg judeţul, astfel încât timpii de intervenţie să fie foarte mici”, a declarat Marius Oprescu.
Cele două sedii secundare vor fi edificate pe un teren pus la dispoziţie de către Primăria Dobroteasa.












