AcasăACTUALPosibilă creștere a valorii tichetelor de vacanță. Care sunt condițiile

Posibilă creștere a valorii tichetelor de vacanță. Care sunt condițiile

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Valoarea voucherelor de vacanţă va fi majorată de la 1.450 lei la 2.080 lei pentru cei ce aleg să meargă în vacanţă în extrasezon, conform unei propuneri a Ministerului Turismului care va fi discutată în perioada următoare cu industria, a anunţat ministrul de resort Bogdan Trif.

Beneficiarii pot opta să îşi petreacă vacanţa în lunile octombrie – noiembrie şi martie – aprilie, când de regulă se înregistrează un număr redus de turişti, şi vor primi vouchere majorate. Măsura ar putea fi aplicată de anul viitor, a precizat ministrul.

Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii industriei turismului, iar propunerea poate fi îmbunătăţită, a precizat Trif, care a adăugat că măsura distribuirii de vouchere de vacanţă va fi prelungită şi după 2020.

Voucherele de vacanţă au eliminat 60% din turismul „la negru”, iar în 2019 numărul beneficiarilor s-a dublat faţă de anul precedent, a adăugat Trif. În acest an vouchere au fost distribuite mai târziu, iar bani au primit toate instiuţiile statului, dar unele au ales să îi cheltuie în alte moduri, a spus ministrul. mediafax.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri