AcasăACTUALAlte şase TIR-uri încărcate cu deșeuri, oprite la vamă

Alte şase TIR-uri încărcate cu deșeuri, oprite la vamă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Şase TIR-uri cu peste 100.000 de kilograme de deșeuri oprite să intre în Romania, prin Punctele de Trecere a Frontierei Borș și Vărșand.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Borș și Vărșand au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a șase automarfare, conduse de cetăţeni români.

Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii textile, plastic, carton și haine second hand de la diferite societăți comerciale din Italia, Belgia, Suedia, Germania și Austria pentru firme din România.

„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului General București și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu textile, plastic, carton și haine second hand într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege. În total, în cele patru vehicule erau transportate 100.950 de kilograme de deşeuri”, informează Poliţia de Frontieră.

În toate cazurile, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri